echilibrul cariera-viata personala

Intr-o lume in continua miscare si mai ales cand ritmul de schimbare e atat de alert, e  bine sa te opresti din cand in cand sa observi doar ce se intampla in jur ca sa vezi imaginea de ansamblu, dar mai ales directiile in care se misca lumea. Un articol interesant pe tema asta, avandu-l din nou in centru pe Jack Welch, de data asta intr-o postura controversata, mentioneaza echilibrul cariera-viata personal ["work-life balance"].

Imi place sa constat uneori ca lucrurile par sa se simplifice in tot ceea ce inseamna mod de lucru, mod de abordare a problemelor, a vietii in toate aspectele ei. Cred ca dupa o perioada de evolutie accelerata cand a trebuit sa inventam nume si concepte pentru a defini pana in cel mai mic detaliu ceea ce traiam, a venit vremea sa gasim similaritatile si sa integram ce am separat in ultimii 10-20 de ani.

In ideea prezentarii lui Jack Welch, platformele online de socializare, atat cele profesionale cat si cele personale au favorizat orientarea catre abordarea in care ideea de “work-life balance” nu este decat un concept lipsit de continut, sau cel mult un instrument prin care o companie se poate pozitiona ca “mai prietenoasa” pentru un potential angajat.

De la aceasta idee pana la schimbari observabile in politicile companiilor mai mari sau mai mici vor mai trebui parcursi probabil cativa pasi, pe pietele capitaliste mature, cat mai ales pe cele emergente.

de-ale recrutării

Mi-am pierdut obiceiul de a scrie, din fericire nu l-am pierdut şi pe acela de a citi;

Un articol mi-a atras atenţia în dimineaţa asta în ediţia on-line a ZF: Operatorii telecom: Candidatii accepta si joburi sub nivelul lor de pregatire şi prima întrebare care mi-a venit în minte a fost De ce s-ar complica o companie să-şi ia oameni supra-calificaţi să facă job-uri de entry level? În condiţiile în care lumea HR-ului vuieşte de ‘ cum îţi motivezi angajaţii’, ‘war for talent’, ‘career paths’ şi ’succession planning’, care ar fi de fapt strategia din spatele acestei acţiuni?

Articolul subliniază numărul crescut de aplicanţi la un anunţ on-line, una din urmările instabilităţii economiei în  vremurile pe care le trăim, nu singura însă, şi nu prezentă doar pe piaţa de telecom, sunt convinsă. Însă despre ce candidaţi vorbim? Dacă am învăţat un lucru în atâţia ani de recrutare, acesta e următorul: pentru companie e important să găseşti omul potrivit pentru rolul potrivit. Trecând peste toţi ceilalţi factori care fac o companie să oferteze un candidat şi un candidat să accepte o companie:  salariu, mediu, beneficii, echipă, manager, etc, într-un final omul trebuie să fie fericit cu job-ul şi firma cu omul facând job-ul ăla.

În condiţiile astea, care sunt de fapt costurile pe care le implică a aduce un om supra-calificat într-un rol care este sub nivelul lui de pregătire? A făcut firma economie aducându-şi oameni super pregătiţi, dar ţinându-i în roluri mărunte? Sau poate a făcut un bine unui om care nu avea un job la nivelul lui profesional. De ce ar aborda o companie o astfel de strategie de recrutare?