La sfârşitul anului trecut am avut o surpriză plăcută din partea unei firme despre care aveam o părere bună, dar despre care am scris în urmă cu câteva luni referitor la o experienţă mai puţin plăcută pe care mi-au oferit-o.
Supriza a fost un apel telefonic de la AIMS prin care şi-au cerut scuze pentru abordarea pe care au avut-o în incidentul menţionat anterior. Nu este nevoie să descriu cum a decurs discuţia, cuvântul supriză spune totul despre reacţia mea; ce m-a uimit însă a fost faptul că mi s-a spus că acel consultant care m-a sunat, nu mai lucrează la AIMS, mi-ar părea rău ca acest lucru să se fi întâmplat în urma incindentului pe care eu l-am făcut public pe blog, la urma urmei, astfel de greşeli pot face din noi consultanţi/ profesionişti mai buni, mai ales că greşeala a fost corectată şi cred că fiecare am învăţat lecţia ce trebuia învăţată din acea experienţă.