Citeam astazi cateva articole care readuc in discutie analiza generatiilor X si Y, o paralela legata de valorile care le deosebesc, care sunt caracteristicile fiecareia si cum s-au evidentiat de-a lungul timpului in fata diferitelor evenimente ale istoriei. Evident, articolul pus in lumina crizei economice pe care o traversam, aducea din nou in discutie un subiect despre care mi-am mai exprimat parerea, respectiv cariera.
Ce mi-a atras atentia in articolele respective era o observatie legata de stabilitatea si loialitatea la locul de munca, caracteristici pe care generatia Y pare sa le fi imprumutat de la generatia anterioara, caracteristici care incep sa se manifeste in perioada curenta.
Ca parte din aceasta generatie Y, as putea spune ca stabilitatea oferita de un loc de munca, loialitatea fata de un angajator, care nu este data de firma in sine, cat de oamenii care o definesc, au fost intotdeauna foarte importante pentru mine; insa inclin sa cred ca toate astea se datoreaza mai degraba educatiei pe care am primit-o decat faptului ca fac parte dintr-o generatie sau alta.
Ca sa continui pe linia caracteristicilor care diferentiaza sau care definesc cele doua generatii mentionate, ce insemna cariera pentru parintii nostri si ce inseamna pentru noi?
As putea spune, poate fara sa ma insel prea mult, ca asteptarile, sau dorintele oamenilor nu difera prea mult; la un moment dat in viata cu totii ne dorim liniste, stabilitate, armonie, cred ca diferenta e data de forma, sau motivele care ne fac sa ne dorim toate cele mentionate anterior. Poate ca in trecut nu se numea cariera, insa cred ca fiecare valora experientele profesionale si incerca sa se puna in valoare ca si astazi, folosindu-se de talentele personale (poate asta e motivul pentru care in trecut auzeam de cuvantul ‘cariera’ predominant in lumea artistilor, ei aveau o cariera pentru ca se baza pe talente artistice recunoscute public).
Fiecare avem insa talente care ne pot recomanda pentru o cale profesionala sau alta, pentru o cariera sau alta, indiferent ca suntem X sau Y. Si cred de asemenea ca avem cu totii resursele de a trece peste evenimentele care ne definesc contemporaneitatea invatand din experientele trecute si inovand.
Eu cred ca parintii nostri nu isi schimbau serviciul “atat de des” (a se citi “vreodata”) fiindca intregul sistem ii impiedica sa o faca. De la un nivel profesional in sus nu exista mobilitate profesionala; primeai repartitie la terminarea facultatii iar un “transfer” se obtinea urmand un intreg lant birocratic iar pentru pozitii cheie trebuia inclusiv aprobare “de la Bucuresti” (din “minister”, din “centrala” si ce mai era pe atunci). Si nu mergea cu spaga, banii nu prea aveau valoare, trebuia sa cunosti cunostinta cunostintei, un intreg lant al slabiciunilor din care sa rezulte telefonul salvator dat cui trebuie pentru ca angrenajul sa se miste in favoarea ta. Asta daca erai inginer sau profesor; pe alte pozitii trebuia sa castigi concursuri….. oricum despre concursuri a vorbit si Toma Caragiu (“c-asa-i in tenis! concursul se tine joi iar rezultatul se stie de marti”). Pentru cine era simplu – pentru muncitorii fara sau cu minima calificare: primeau salarii la negru-gri-vernil pe diverse “aranjamente” si atunci ca si acum; insa nu asta e subiectul principal. Oricum nivelul salariilor era decis de undeva “de sus” si era uniform, valabil in toata tara; avea sens sa pleci din fabrica X in fabrica Y doar pentru a fi, sa zicem, mai aproape de parinti sau daca te casatoreai si iti stabileai domiciliul in alt oras. Heh, ce viata fara provocari, fara interviuri, fara departamente de HR….. ;)
@Dan – ce-ar fi fost recruiterii daca nu administratori de personal??? :D