Se vorbeşte recent despre o maturizare a pieţei forţei de muncă, eu cred că suntem încă departe de această maturizare. Condiţiile economice în schimbare vor face oamenii să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie de a schimba job-ul, asta nu va însemna însă că vor dispărea “mercenarii”; nu va însemna că vor scădea aşteptările salariale sau că vor dispărea recrutările de volum. Totodată, concluzii de genul <<angajaţii care vânează salarii vor dispărea de pe piaţă, întrucât companiile vor privi cu reticenţă CV-urile unor oameni care au schimbat două-trei joburi într-un singur an>>** mi se pare mult depăşită, dat fiind că de mai bine de trei ani de când eu lucrez în recrutare, managerii şi consultanţii agenţiilor de recrutare au fost tot timpul reticenţi la job-jumpers.
Eu văd maturizarea pieţei forţei de muncă altfel:
* văd o orientare a oamenilor către diferite opţiuni de angajare în sensul definirii unor preferinţe pentru joburi full time, pentru mai multe joburi part time, pentru roluri project-based, pentru freelancing sau diverse alte tipuri de colaborări – pentru mine ca şi angajator asta înseamnă mai multe opţiuni de a găsi pe piaţă forţă de muncă specializată, punctual pentru un proiect specific, pentru o perioadă de timp specifică
* vânătorii de salarii se vor rebrand-ui eventual, dacă mă pot exprima aşa, şi vor continua să vâneze salarii, însă sub o formă acceptată de piaţa forţei de muncă, tocmai prin nevoia punctuală de forţă de muncă a companiilor
* schimbarea mai multor joburi la începutul carierei nu este un lucru atât de rău, mai ales în cazul în care nu ştii ce îţi place, nu ştii ce vrei sau ce ţi se potriveşte; este adevărat că e de preferat să ai alternativa de a încerca mai multe domenii sau activităţi în cadrul aceleiaşi firme, sau de a merge exact pe direcţia pe care ţi-o doreşti, însă atâta timp cât rămâi într-un job suficient de mult cât să şi înveţi ceva, cred ca job-jumpingul nu este atât de dăunător. Poate tocmai din motivul ăsta companiile au programe de internship, de management trainee sau programe de rotaţie “on the job” şi poate tot din motivul ăsta preferăm sinceritatea şi onestitatea într-un interviu, pentru a ne seta aşteptările corecte împreună, numai aşa vom ajunge la situaţii “win/win”
* maturizarea pieţei forţei de muncă va veni în timp, o dată cu stabilizarea contextului economic, părerea mea este că atât companiile care privesc serios şi responsabil dezvoltarea lor viitoare cât şi orice om matur, au cel puţin un scop comun, şi anume stabilitate pe termen lung, din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Aşadar, un job stabil pentru mine ca şi angajat e un obiectiv comun cu cel al companiei de a mă avea ca şi angajat/ resursă pe termen lung. Companiile au început deja să reacţioneze şi să investească în programe de retenţie, de dezvoltare a angajaţilor, însă oamenii mai au câţiva paşi de făcut până când vor alege responsabil şi pe termen lung; deocamdată încă se mai poate să vâneze salariile; de ce? pentru că aşa au fost învăţaţi; orice mare companie care a intrat pe piaţa din România nu şi-a luat oamenii din surplusul de pe piaţă, a supralicitat şi a oferit mai mult decât oferea piaţa, şi oamenii s-au dus; acum însă investiţiile s-au mai diminuat, piaţa se stabilizează, salariile se uniformizează, oamenii vor căuta stabilitate, nu salariul cel mai mare pentru următoarele şase luni.
* mă aştept la o responsabilizare a oamenilor în sensul respectării unei întâlniri pentru un interviu; adoptarea unei atitudini potrivite unei discuţii profesionale şi renunţarea la aroganţa pe care o văd încă destul de des, la candidaţi mai juniori sau nu; nu este o noutate că orice companie are o listă neagră cu candidaţi care păreau cei mai potriviţi, dar care au ales sa sfideze bunul simţ şi să aibă comportamentele menţionate anterior; o dată ajuns pe o astfel de listă, nu va mai dura mult până când piaţa va afla, şi asta nu îţi aduce un plus-valoare, ca şi candidat
** sursa: ZF
Aura – parerea mea e ca aceste companii mari care au “maturat” piata in ultimii ani (si tu ai lucrat la una din ele) sunt oarecum responsabile pentru intarzierea maturizarii candidatilor. Tragand in sus grilele salariale a fost extrem de simplu pentru oricine sa obtina prin schimbari repetate de job chiar si o dublare de salariu intr-un an fara a evolua foarte mult dpdv al competentelor profesionale. De aceea nu mi se pare chiar potrivit (si poate nici etic) sa treci acum la masuri radicale cu liste negre sau mai stiu eu ce alte grozavii. Poate ar trebui ca piata sa fie lasata sa se autoregleze singura, in final fiecare isi va gasi locul.
Dan, si acum lucrez la o astfel de companie, visul oricarui tanar a cam fost sa ajunga la o astfel de companie; insa nu poti sa arunci raspunderea pentru fenomenul asta doar pe mediul privat si in special pe marile corporatii; stiu companii romanesti in IT care platesc mult peste piata, si peste multinationale; si in special oamenii cheie; asa ca raspunderea e impartita. Cat despre listele negre, nu sunt o noutate dupa cum spuneam, si nici nu le vad ca si o masura radicala; tie cum ti s-ar parea sa stabilesti o intalnire profesionala, persoana sa nu vina, sa nu te anunte, sa nu iti raspunda la telefon cand incerci sa afli motivele (se poate intampla intr-adevar sa existe motive serioase la mijloc); si dupa o luna sa vezi pe nu stiu ce job-board ca persoana aplica din nou. Mi s-a intamplat la firma la care am lucrat sa chemam si a doua oara omul respectiv, sa vina cu niste explicatii penibile, si sa nu apara la interviu nici a doua oara, ti se pare drastica masura de a-l pune pe o lista neagra si de a mentiona ca nu-l vrem la noi ca si angajat?
Cat despre piata, asta e si parerea mea, se va autoregla singura, deja incepe sa se vada.
Hmmm, vezi sa nu fie ca intr-o familie unde amandoi trebuie sa isi doreasca acelasi lucru pentru ca respectiva actiune sa devina posibila. La candidatii care nu vin la interviu eu vad doar o singura problema si anume lipsa de motivatie; aici se poate ascunde faptul ca pur si simplu nu vor sa munceasca (in nicio societate nu e posibil un somaj de 0%) sau, in cazul in care au deja un job, nu vor de fapt sa il schimbe. De asemenea nu cred ca este ceva specific romanesc, peste tot in lume exista oameni impulsivi sau cu diverse grade de frustrare, in special in anumite segmente de varsta. Uite exemplu personal: acum cativa ani cineva mi-a zgariat de 2 ori masina in fata firmei (a doua oara in ziua in care o luasem de la vopsit) iar eu in nebunia mea am aplicat la ce job mi-a sarit in cale la bestjobs (vorba aia, schimbi locul, poate schimbi si norocul); in cateva zile am ajuns la interviu, am facut foarte bine la testul tehnic, am ajuns la interviul de hr – insa in agitatia mea am fost prea sincer cu recrutoarea – i-am zis ca vreau sa-mi schimb serviciul fiindca…. (da). Respectiva mi-a salvat cariera: m-a respins. Intre timp am vandut acea masina, nu mai parchez acolo si, mai mult, vin cu tramvaiul la servici.
Dan, foarte de acord cu tine, e totusi o diferenta, tu ai aparut la interviul respectiv si in plus, ai fost sincer; la urma urmei, cred ca e doar o chestie de educatie.