“Building more than a successful career, but a meaningful legacy”

Mi-a ramas in minte citatul de mai sus, si desi nu reusesc sa-mi amintesc unde l-am auzit, de cateva zile incerc sa scriu ideile pe care mi le-a declansat afirmatia.

In toata experienta mea de recrutare, care nu este foarte mare, insa destul de variata, nu am intalnit inca acel candidat care sa duca ideea de cariera mai departe decat a evolua de la un rol de entry level la o pozitie de management; cam asta inseamna pana acum cariera pentru candidatul roman. Contextul era altul decat cariera in momentul in care am prins ideea, insa cati dintre noi ne-am gandit vreodata la ce vrem de fapt de la cariera despre care uneori vorbim atat de lejer, si poate gratuit?

Cred ca e relativ simplu sa definesti cariera privind in urma, insa cum o poti defini cand esti abia iesit de pe bancile unei facultati, sau chiar dupa 2-3 ani de experienta in munca? Mergand insa dincolo de evolutia profesionala prin care majoritatea dintre noi definim cariera, este loc de mai mult in acest plan? sau suntem datori doar fata de noi si atat?

Considerati postul asta o provocare, ganditi-va daca puteti vedea mai mult decat evolutia profesionala in carierele voastre si spuneti-mi si mie.

pana unde ar trebui sa mearga motivarea angajatilor?

Uneori cred ca uitam ca piata muncii este totusi o piata libera; atat noi ca si angajatori, cat mai ales noi ca si candidati. Asteptarile referitoare la pachetele de beneficii, cresteri salariale, programe de training, de retentie sau de motivare intrec uneori limite ale bunului simt.

Stiu ca scriu acum din perspectiva pur corporatista; ca sunt societati comerciale romanesti unde a avea carte de munca este un beneficiu, nu despre acestea vorbesc, si nici despre oamenii care lucreaza in aceste firme. Vorbesc despre noi care formam statistic clasa de mijloc a societatii asteia.

Cred ca uneori uitam ca venim la servici ca sa muncim, ca firma ne plateste pentru asta, cumpara un serviciu, care ar trebui sa fie de calitate. Asa cum noi asteptam ca internetul sa mearga la nu stiu cati Gb viteza, sa nu pice curentul sau pur si simplu serviciile sa fie la calitatea care ni s-a promis, angajatorul se asteapta sa ne facem treaba pentru care suntem platiti. Beneficiile, nici nu ar trebui sa intre in discutie, sunt un plus prin care suntem apreciati si prin care se are grija ca sa performam, mai mult decat este asteptat.

Ce faci insa cand ofertele iti sunt refuzate indiferent de pachetul de beneficii pe care il oferi ca si angajator? Ce faci cand asteptarile salariale reprezinta o crestere de aproape 80% fata de salariul curent?

Adevarul este ca tendinta asta am observat-o doar la candidatii care vin din corporatii sau firme foarte mari cu un brand in spate; cei care vin de la Tz SRL apreciaza plusul de 20% pe care il oferi la salariu, si pachetul de beneficii de asemenea; ce se va intampla insa cand si acestia vor pleca de la tine in alta corporatie? Vor avea aceleasi asteptari absurde?

Ma gandesc la faptul ca in Romania inca nu sunt afectate de criza atat de multe industrii incat sa ne fie teama ca ne pierdem locurile de munca; desi personal vorbind, mi-am pus intrebarea daca va mai fi nevoie de recruiteri  daca si firma asta va fi afectata intr-o masura sau alta de criza economica! O tendinta la care nu ma gandisem pana acum este urmatoarea: avand in vedere ca oamenii se vor gandi atent inainte sa faca o schimbare de cariera, ceea ce va ingreuna si mai mult procesele de recrutare, e posibil ca asteptarile sa fie exagerat de mari tocmai in contextul in care ajungi sa ai nevoie disperata de anumiti specialisti.

Si ca sa inchei in acelasi ton cu subiectul acestui post, cum ar trebui sa reactionam noi ca si angajatori? Dai cat iti cere indiferent de absurditatea cerintei ca sa iti aduci specialistii de care ai nevoie, sau iti asumi riscul de a mai astepta acceptand workload-ul pentru angajatii curenti si sperand sa nu iti plece din cauza crizei?

Despre o abordare proactiva a acestei situatii si eventual solutii, intr-un post urmator.

ghid de supravietuire

Asa cum toata media vuieste de articole, talk-show-uri, previziuni, trenduri si forecast-uri referitoare la cum vom trece de criza financiara, daca si cum ne va afecta, iata ca incep sa apara si ‘to do’-urile sau ghidurile de supravietuire in criza, in cinci, opt sau zece pasi. Sunt convinsa ca exista astfel de ghiduri in orice domeniu, de la a-ti lua un credit pentru casa, pana la a-ti cumpara cadourile de Craciun, astazi insa ma voi referi la un astfel de ghid pentru cei care sunt in cautarea unui job in perioada asta.

Fie ca ai fost nevoit sa pleci de la ultimul job, fie ca esti inca angajat, dar iti doresti o schimbare, abordarea nu ar trebui sa fie mult diferita. Un recent articol de pe monster.com ofera cateva hinturi, insa evident trebuie sa tii mult cont de contextul si de cultura nationala in momentul in care te-ai decide sa urmezi pasii respectivi. Cateva dintre abordarile respective le gasesc potrivite pentru piata noastra si sunt convinsa ca multi dintre noi le-am si folosit la un moment dat; de cele mai multe ori le regasesti si in sfaturile sau sugestiile pe care ti le ofera o agentie de recrutare in momentul in care iti cauti un nou job.

Cateva dintre aceste sugestii sunt:

- sa abordezi companiile sau rolurile care ti se potrivesc cel mai bine; desi in situatie de criza tinzi sa te panichezi si sa aplici la orice firma, la orice job cu care ai avut tangenta la un moment dat, ultimul lucru pe care ti l-ai dori cand faci o schimbare profesionala ar fi sa faci alegerea gresita si sa te trezesti dupa doua luni ca nu faci fata, nu iti place, esti din nou disponibilizat sau pur si simplu nefericit si stresat de alegerea facuta

- sa te concentrezi pe industriile care sunt in crestere; cu siguranta ai auzit ca fabricile de automotive isi sisteaza productia, sau ca momentan cele mai afectate industrii sunt cea alimentara si cea de confectii,  nu te vei gandi asadar sa iti cauti de lucru tocmai in acele industrii; turismul insa, serviciile si IT&C-ul sunt directii care fac cu bine fata crizei

- sa iti folosesti reteaua de cunostinte profesionale; desi in Romania nu exista inca un cult al socializarii profesionale, oamenii din aceleasi industrii se cunosc si se recomanda; in masura in care ai incredere in tine, stii sa te prezinti din punct de vedere profesional si ti-ai lasat de-a lungul timpului loc de “buna ziua” cum zice romanul, acum este momentul sa incepi sa redeschizi acele usi

- sa iei in considerare un rol temporar, sa lucrezi pe un proiect specific sau pe perioada determinata; ai putea chiar sa ajungi la concluzia ca iti place genul asta de munca si sa te specializezi in astfel de contractari; in sensul asta, exista si agentii de recrutare specializate care iti pot facilita accesul catre firmele care prefera genul asta de colaborare

Nu stiu daca genul asta de recomandari iti fac sau nu situatia mai usoara; insa este clar ca daca te gasesti in postura de a-ti cauta un alt loc de munca nu trebuie sa te pierzi cu firea, organizeaza-te putin, gandeste-te cine si cum te poate ajuta, si abordeaza situatia structurat, nu ai cum sa ramai pe margine.

despre maturizarea pieţei forţei de muncă

Se vorbeşte recent despre o maturizare a pieţei forţei de muncă, eu cred că suntem încă departe de această maturizare. Condiţiile economice în schimbare vor face oamenii să se gândească de două ori înainte de a lua o decizie de a schimba job-ul, asta nu va însemna însă că vor dispărea “mercenarii”; nu va însemna că vor scădea aşteptările salariale sau că vor dispărea recrutările de volum. Totodată, concluzii de genul <<angajaţii care vânează salarii vor dispărea de pe piaţă, întrucât companiile vor privi cu reticenţă CV-urile unor oameni care au schimbat două-trei joburi într-un singur an>>** mi se pare mult depăşită, dat fiind că de mai bine de trei ani de când eu lucrez în recrutare, managerii şi consultanţii agenţiilor de recrutare au fost tot timpul reticenţi la job-jumpers.

Eu văd maturizarea pieţei forţei de muncă altfel:

* văd o orientare a oamenilor către diferite opţiuni de angajare în sensul definirii unor preferinţe pentru joburi full time, pentru mai multe joburi part time, pentru roluri project-based, pentru freelancing sau diverse alte tipuri de colaborări – pentru mine ca şi angajator asta înseamnă mai multe opţiuni de a găsi pe piaţă forţă de muncă specializată, punctual pentru un proiect specific, pentru o perioadă de timp specifică

* vânătorii de salarii se vor rebrand-ui eventual, dacă mă pot exprima aşa, şi vor continua să vâneze salarii, însă sub o formă acceptată de piaţa forţei de muncă, tocmai prin nevoia punctuală de forţă de muncă a companiilor

* schimbarea mai multor joburi la începutul carierei nu este un lucru atât de rău, mai ales în cazul în care nu ştii ce îţi place, nu ştii ce vrei sau ce ţi se potriveşte; este adevărat că e de preferat să ai alternativa de a încerca mai multe domenii sau activităţi în cadrul aceleiaşi firme, sau de a merge exact pe direcţia pe care ţi-o doreşti, însă atâta timp cât rămâi într-un job suficient de mult cât să şi înveţi ceva, cred ca job-jumpingul nu este atât de dăunător. Poate tocmai din motivul ăsta companiile au programe de internship, de management trainee sau programe de rotaţie “on the job” şi poate tot din motivul ăsta preferăm sinceritatea şi onestitatea într-un interviu, pentru a ne seta aşteptările corecte împreună, numai aşa vom ajunge la situaţii “win/win”

 * maturizarea pieţei forţei de muncă va veni în timp, o dată cu stabilizarea contextului economic, părerea mea este că atât companiile care privesc serios şi responsabil dezvoltarea lor viitoare cât şi orice om matur, au cel puţin un scop comun, şi anume stabilitate pe termen lung, din toate punctele de vedere, inclusiv financiar. Aşadar, un job stabil pentru mine ca şi angajat e un obiectiv comun cu cel al companiei de a mă avea ca şi angajat/ resursă pe termen lung. Companiile au început deja să reacţioneze şi să investească în programe de retenţie, de dezvoltare a angajaţilor, însă oamenii mai au câţiva paşi de făcut până când vor alege responsabil şi pe termen lung; deocamdată încă se mai poate să vâneze salariile; de ce? pentru că aşa au fost învăţaţi; orice mare companie care a intrat pe piaţa din România nu şi-a  luat oamenii din surplusul de pe piaţă, a supralicitat şi a oferit mai mult decât oferea piaţa, şi oamenii s-au dus; acum însă investiţiile s-au mai diminuat, piaţa se stabilizează, salariile se uniformizează, oamenii vor căuta stabilitate, nu salariul cel mai mare pentru următoarele şase luni.

 * mă aştept la o responsabilizare a oamenilor în sensul respectării unei întâlniri pentru un interviu; adoptarea unei atitudini potrivite unei discuţii profesionale şi renunţarea la aroganţa pe care o văd încă destul de des, la candidaţi mai juniori sau nu; nu este o noutate că orice companie are o listă neagră cu candidaţi care păreau cei mai potriviţi, dar care au ales sa sfideze bunul simţ şi să aibă comportamentele menţionate anterior; o dată ajuns pe o astfel de listă, nu va mai dura mult până când piaţa va afla, şi asta nu îţi aduce un plus-valoare, ca şi candidat

 

** sursa: ZF

“Criza îi maturizează forţat pe tineri”

Ăsta este titlul unui articol destul de cuprinzător din ZF care m-a uimit foarte tare;

Concluziile în urma unui alt târg de job-uri care a avut loc în capitală, şi la care nu am participat direct, respectiv JobFest sunt cel puţin diferite faţă de ceea ce am experimentat eu la Angajatori de Top. Din păcate articolul respectiv nu are comentarii, pentru că aş fi fost curioasă dacă sunt mulţi cei care împărtăşesc opiniile prezentate în articolul mai sus menţionat; eu una nu sunt de acord cu ce s-a scris acolo. Dimpotrivă, mi se pare că de la an la an calitatea oamenilor care vizitează aceste târguri e din ce în ce mai slabă. Iar partea de informare de dinainte de a se afla în faţa standului unui angajator, mie mi se pare inexistentă.

În măsura în care totuşi la acest târg de job-uri lucrurile au stat atât de diferit faţă de Angajatori de Top, poate ar fi de aflat ce au făcut diferit organizatorii în a promova evenimentul şi cum au reuşit să ajungă la acei tineri maturizaţi înainte de vreme de criza prin care trecem.

Cu un singur lucru sunt de acord din articolul din ZF, respectiv cu faptul că firmele nu au blocat procesele de recrutare, cu toate că şi aici părerea mea este că ritmul în care se angajează momentan este vizibil redus faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

să vorbim despre confidenţialitate

Am primit în urmă cu câteva minute un apel de la cineva de la AIMS, agenţie de recrutare al cărei nume pentru oamenii din HR nu reprezintă o necunoscută. Pentru că am primit apelul pe numărul personal de mobil, îmi imaginam că mă contactează pentru un job, însă era vorba de a stabili o întâlnire de colaborare.

Aşa că l-am întrebat pe minunatul consultant de unde are numărul meu, pentru că nu a sunat pe numărul de la servici, ci pe cel personal, şi invariabil am primit răspunsul cu confidenţialitatea. “Sursele noastre sunt confidenţiale”, … cât de rău ar fi fost pentru business daca ar fi admis că are numărul meu dintr-un cv, de care eu ştiu că există în baza lor de date - decât să se folosească de replica asta de acoperire? Şi ca să facem situaţia şi mai colorată, îi spun că nu am timp să ne vedem când a sugerat şi că aş aprecia dacă mi-ar trimite o prezentare prin email, omul zice că da şi dă să încheie conversaţia. Evident m-am simţit obligată să îi menţionez că aş aprecia dacă aş primi-o pe adresa de email de servici, şi nu pe cea personală. După o pauză de câteva secunde în care a ralizat probabil că nu are o adresă de email de la servici, mi-o cere, şi surpriza este cu atât mai mare când aude @vodafone în loc de @adobe; nu m-am mai putut abţine şi l-am luat puţin la întrebări “presupun că nu ştiaţi că sunt la vodafone, din moment ce în cv scrie adobe, nu?”. Scuzele patetice şi foarte nepotrivite nu are sens să le redau. M-a uimit însă lipsa de profesionalism în abordare, lipsa de respect faţă de mine ca şi candidat, o dată ce îmi foloseşti informaţiile nu în interesul meu, ci în interesul business-ului tău, lipsa de responsabilitate în măsura în care abordarea la final este “nu înţeleg ce v-a deranjat aşa de tare”.

Revenind cu o întrebare pe care mi-o tot adresez în ultima vreme, când vom învăţa să facem afaceri în mod responsabil?

reacţii la criza economică

Menţionam într-un post anterior despre o posibilă stabilizare a pieţei forţei de muncă, în condiţiile impuse de criza financiară, care ajunge şi la noi într-o formă sau alta. Deşi intern, tendinţa asta ne poate da răgazul de care aveam nevoie pentru a reacţiona pozitiv şi de a ne pregăti mai bine politicile de retenţie sau de dezvoltare organizaţională, un efect mai puţin pozitiv este dificultatea crescută în recrutare. Se pare că şi experţii HR Club sunt de aceeaşi părere, după un articol din ZF.

Recrutarea nu a fost uşoară nici până acum, iar piaţa căreia te adresezi depinde de cele mai multe ori şi de brandul pe care îl ai în spate; conform aceluiaşi articol din ZF, se pare ca oamenii talentaţi sunt cei mai predispuşi la a părăsi organizaţiile în situaţii de criză, concluzie cu care eu tind să nu fiu de acord. Ca reacţie la fluctuaţiile de personal cu care ne-am obişnuit, oamenii talentaţi au primit deja mai multă atenţie din partea companiilor, sub o formă sau alta, tentaţia de a părăsi o companie în favoarea alteia în condiţii economice nesigure, nu mi se pare o alternativă, mai ales pentru oamenii talentaţi. Dacă nu s-a investit în ei însă, ar fi plecat indiferent de situaţia de criză, către o companie care le oferă oportunităţi de a-şi pune în valoare talentele. Probabil acum se va vedea diferenţa între companiile care au investit în angajaţii lor, şi cele care nu au luat măsuri active de retenţie.

Un alt aspect care mă face să mă îndoiesc de acest trend este faptul că reacţia de reducere de costuri e din ce în ce mai vizibilă cam la toate companiile, inclusiv în ceea ce priveşte recrutarea. În condiţiile astea, mi se pare nerealist să te aştepţi ca o companie să ofere un pachet salarial de nerefuzat pentru atragerea talentelor, în condiţiile crizei economice; ar putea fi totuşi o strategie bună pentru o companie care îşi permite, de a-şi vâna acum talentele, o perioadă mai bună poate nu va fi.

Oricum, chiar dacă îţi permiţi sau nu ca şi costuri, nici o companie nu ar trebui în perioada asta să oprească procesele de recrutare. Să ai la dispoziţie un pool de candidaţi gata de ofertat în momentul în care se vor relaxa lucrurile, te va scuti atunci de o mare bătaie de cap.

am fost la Angajatori de Top

Pentru inceput as vrea sa mentionez ca este un post foarte personal si subiectiv, care atinge multe aspecte ale pietei fortei de munca, dar care nu se vrea o analiza profesionala; sunt doar impresiile unui recruiter dupa o zi de participare la un targ de job-uri, in Bucuresti.

Punctual:

- UPC, EA, cateva nume dintre marii jucatori din IT&C care au ales sa nu participe la targul de job-uri, si bine au facut

- as tinde sa cred ca au fost mai putini participanti decat cum eram obisnuita

- ce nu-mi place cel mai mult la astfel de evenimente sunt ‘goodies hunters’ cum ii numesc eu, omuletii care vin sa isi incarce sacosele cu pliante pe care nu le vor citi (si probabil nici nu le vor recicla), cu colectii de pixuri si string-uri, creioane branduite sau orice fel de material promotional la care o firma s-ar gandi, nu zic ca e rau, dar sacose … la modul cel  mai propriu

- nu stiu daca m-a uimit sau nu, astazi am cunoscut pana in 10 oameni pe care i-as chema poate la un interviu, si nu ma refer la competentele profesionale, ci la atitudinea fata de un potential angajator, sau chiar si mai de baza, atitudinea fata de alti oameni care sunt la dispozitia ta sa iti dea informatii

- sa nu vorbim de competente profesionale, cred ca in jur de 70-80% din cei cu care am vorbit sunt tineri fara experienta; iar abordarea s-a schimbat mult, nu se mai spune ‘vreau sa invat’ se spune de la inceput ’sunt fara experienta, ce training-uri oferiti?’ sau direct ‘ce salarii aveti pentru rolurile de entry-level?’; cand ii intrebi ce stii sa faci? sau ce esti dispus sa faci pentru salariul respectiv? se uita la tine zeflemitor, ca si cum, ‘ce, trebuie sa muncesc ca sa ma invatati sa fac ceva?’

- training-ul a ajuns o ‘practica’, o ‘moda’ pentru tinerii “profesionisti”, cand le spui ca pentru entry-level training-ul este on-the-job, ca e cineva in permanenta cu tine sa iti arate, sa te invete, se uita dezamagiti la tine; iar cand am intrebat “tu prin training intelegi ca firma o sa te angajeze si o sa te tina 2 luni ca la scoala in banca sa te invete chestii?” i s-a luminat fata, probabil da, asta se asteapta

- revenind la pregatire, cand le spui ca pot intra intr-o companie mare, dar nu direct pe Marketing, pentru ca ii trebuie cel putin 6 luni de experienta, insa prin orice alt rol de entry-level, in magazin sau la casca, se uita la tine ca si cum i-ai fi zis sa se prostitueze, cum sa faca el asa ceva? in magazin????

- am auzit azi de atat de multe ori ‘job-uri in marketing sau in management aveti?’ incat ajung sa cred ca Romania va avea in urmatorii 30-50 de ani atat de multi marketeri si manageri ca o sa dam si la altii de bine ce o sa ne fie; sunt curioasa daca cei din Ministerul Educatiei sau rectoratele universitatilor se gandesc la ce va trebui economiei romanesti in urmatorii 50 de ani atunci cand isi planifica cati absolventi de marketing sau de management sa scoata pe promotie

- referitor la job-uri de management; am facut si eu curs de management la scoala, dar oare acolo nu te invata ca nu poti sa iesi manager absolvind o scoala? Am intrebat astazi de atat de multe ori ‘ce domeniu te intereseaza?’, cele mai multe raspunsuri au fost fie ‘nu stiu’, fie ‘orice’, insa cele mai stupide au fost ‘management’ sau ‘consultant’. Si ca sa nu-i pui pe copii in postura proasta, ca intr-adevar o facultate nu te aduce cu picioarele pe pamant ca sa stii cum functioneaza lumea reala, ii spui ‘experienta ai?’, ‘nu’, dar experienta de lucru in general, nu in management, ai? raspunsul senin vine ‘pai nu, ca am terminat management, anul asta’ – eu am ramas perplexa de fiecare data

 

Concluzii:

-am mediatizat prea mult partea de training si de pregatire formala in companii incat am ajuns la reversul medaliei?

- am observat lipsa unui interes de baza zic eu, fata de a sti in fata carui stand stai si cu ce se ocupa firma respectiva; as intelege sa nu stii, sau sa faci greseli, cand sunt companii cu servicii de nisa, si atunci poti sa intrebi, ca nu ne-am nascut invatati, dar cand stai in fata la un stand al unei firme de telecomunicatii, si stii asta ca ai cel putin un telefon mobil in buzunar si folosesti serviciile alea, si presupui candid ca firma respectiva are deshise job-uri in turism, mi se pare tragic

- un lucru bun pe care l-am invatat azi, a fost faptul ca in conditiile pietei fortei de munca de azi pe care o are Romania, pensionarii pot fi o foarte buna sursa de forta de munca pentru anumite domenii, pentru anumite arii, mai mult cele administrative sau de suport, si de ce nu, o alternativa mai ieftina chiar decat tinerii entry-level.

- pentru o companie care are deja un brand solid in piata, eu nu as recomanda participarea la astfel de evenimente, investitia e prea mare pentru rezultatele pe care le ai; daca anii trecuti as fi speculat doar concluzia asta, pentru ca nu aveam la ce sa ma raportez, anul asta se incheie cu o certitudine

- cred ca fiecare dintre noi am observat ceea ce am scris mai sus, la un targ de job-uri, pe strada, sau la interviuri, insa mai cred ca fiecare dintre noi e responsabil sa schimbam lucrurile intr-o directie, sa nu zic normala, sa zic doar ‘realista’; nu stiu, nu pot sa imi maginez cum ii va lovi realitatea pe acesti tineri in urmatorii 3 ani sa zicem, si nu stiu ce se va alege de tara asta cu asa generatii de “profesionisti”

Dincolo insa de orice comportament care m-a uimit azi, ce m-a dezamagit cel mai mult a fost reactia in momentul in care incercam sa le dau mai mult decat un raspuns  la o intrebare, gresita de cele mai multe ori si aia. Cand iti raspunde ca il intereseaza orice domeniu si ii spui ca pentru engneering trebuie sa fie absolvent de Politehnica, zice ca de fapt nu il intereseaza, a terminat facultatea si vrea sa munceasca, pai du-te draga la matura daca vrei doar sa muncesti, (fara a jigni aici muncitorii care dau cu matura), dar pentru asta nu trebuia sa stai 4 sau 5 ani in facultate, puteai sa muncesti de la 16 ani, ca e legal. Cand incerci sa le spui ca pentru a-ti construi o cariera trebuie sa incepi dintr-un rol din care sa intelegi afacerea, contextul economic, asteptarile de la tine ca si profesionist si abia dupa aceea sa incepi sa cresti, primesti raspunsuri de genul ‘am venit doar sa va las un cv’; intrebarea mea ar fi ‘pentru ce?’

Ar mai fi multe de spus, de scris, si mai ales de facut pentru a corecta pe cat posibil efectele a ceea ce am vazut eu astazi, poate le voi lua pe rand intr-o zi si ne vom gandi impreuna ce facem pentru noi in primul rand, cei care vom fi in urmatorii 50 de ani.